Skip to main content

Custodia comună este una dintre cele mai importante noțiuni în dreptul familiei, mai ales atunci când părinții decid să divorțeze sau să se separe. În România, acest concept este reglementat legal și aplicat în majoritatea cazurilor care implică minori.

Dar ce presupune, de fapt, custodia comună? Ce drepturi și obligații au părinții? Și cum se aplică în viața de zi cu zi?

Ce este custodia comună?

Custodia comună, cunoscută legal sub denumirea de exercitarea autorității părintești în comun, înseamnă că ambii părinți au aceleași drepturi și responsabilități cu privire la copil, indiferent de locuința stabilă a acestuia după divorț.

Conform art. 397 Cod Civil, „după divorț, autoritatea părintească se exercită în comun de ambii părinți, cu excepția cazului în care instanța decide altfel”.

Ce înseamnă în practică?

Custodia comună nu se referă doar la stabilirea domiciliului copilului, ci la toate deciziile importante privind viața acestuia:

  • educația (alegerea școlii);
  • tratamente medicale;
  • religia;
  • alegerea activităților extrașcolare;
  • deplasarea sau ieșirea din țară;
  • obținerea pașaportului.

Deciziile importante trebuie luate de ambii părinți, indiferent de relația dintre ei sau de domiciliul copilului.

Custodie comună NU înseamnă:

  • că părinții trebuie să împartă copilul în mod egal ca timp (aceasta ține de programul de vizită);
  • că minorul locuiește prin rotație la fiecare părinte;
  • că părintele la care copilul nu locuiește are doar drepturi „de vizită”.

Custodia comună înseamnă colaborare legală în interesul copilului.

Ce se întâmplă dacă părinții nu se înțeleg?

Dacă părinții nu cad de acord asupra unei decizii importante, oricare dintre ei poate solicita intervenția instanței. Instanța va hotărî în funcție de interesul superior al copilului, conform Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Custodia exclusivă – excepția de la regulă

Custodia exclusivă se acordă doar în situații excepționale, când unul dintre părinți este:

  • violent sau abuziv;
  • dependent de substanțe;
  • instabil emoțional;
  • complet dezinteresat de copil.

În aceste cazuri, instanța poate decide ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte, potrivit art. 398 Cod Civil.

Programul de vizită – complementar custodiei

Custodia comună este una, programul de vizită este altceva. Părintele la care copilul NU locuiește are dreptul (și obligația) de a păstra legătura cu acesta în mod constant, printr-un program de vizitare stabilit de comun acord sau de către instanță.

Poți obține custodia comună fără proces?

Da. Dacă părinții sunt de acord asupra custodiei, a domiciliului copilului și a programului de vizită, pot încheia un acord parental, care se depune în instanță odată cu cererea de divorț. Instanța îl va analiza și îl va aproba dacă respectă interesul copilului.

Custodia comună este regula, nu excepția, în dreptul românesc actual. Este o formă legală de a menține implicarea ambilor părinți în creșterea copilului, chiar și după divorț. 

Dacă ești implicat într-un divorț sau ai întrebări legate de custodie, nu ezita să soliciți consultanță juridică specializată. O abordare corectă de la început poate evita conflicte majore ulterior.

Leave a Reply